Friday, September 1st, 2006
Mobexpert investeste 15 milioane de euro intr-un nou hipermagazin
Domus Mex, parte a Grupului Mobexpert, a inaugurat, miercuri, in zona comerciala Baneasa, cel de-al patrulea hipermagazin al grupului, un mall de amenajari interioare, denumit Galeria Mobexpert Baneasa, investitia ridicadu-se la 15 milioane euro, informeaza un comunicat de presa al grupului. Mall-ul dispune de o suprafata de 23.000 metri patrati si gazduieste 12 magazine de amenajari interioare.
„Viziunea mea de acum 15 ani, cand am pornit afacerile, capata o implinire deplina in Galeria Mobexpert. Am gandit acest spatiu, unic la noi in tara, ca pe o articulatie complexa, in care fiecare partener vine cu ceva nou, peste oferta cunoscuta a marcii sale, iar numelor familiare li se alatura altele total noiâ€, a declarat Dan Viorel Sucu, presedinte al Grupului Mobexpert.
In cadrul Galeriei, Flanco va crea cel mai mare magazin de electrocasnice si echipamente IT din Romania.
„Dupa finalizarea procesului de integrare a companiei Flanco, Flamingo Group anunta deschiderea celui mai mare magazin Flanco World din Romania - 3.500 de metri patrati cu cele mai noi tehnologii, si cu servicii dedicate clientilor. Credem ca acest magazin va fi destinatia preferata pentru bucuresteni si nu numai,†a spus Jiri Rizek, Retail Manager Director, Flamingo Group.
Domus Mex a mai planificat pentru anul acesta demararea a doua noi proiecte similare la Constanta si Ploiesti.
Pe piata din Romania, Mobexpert este prezent prin doua marci, respectiv Mobexpert - hipermagazine si magazine de mobilier de casa si decoratiuni, si Mobexpert Office - mobilier pentru birou si colectivitati. Potrivit estimarilor Grupului, Mobexpert are o cota de piata de 18%, in timp ce Mobexpert Office are o cota de piata de 30%, evaluate in Bucuresti si in orasele mari.
La sfarsitul anului trecut, cifra de afaceri a grupului s-a ridicat la aproape 150 de milioane de Euro, in crestere cu 15% fata de 2004. Reteaua Mobexpert numara patru hipermagazine in Bucuresti, un hipermagazin in Brasov si 27 de magazine in tara, urmand ca anul acesta sa se demareze constructia primului hipermagazin de mobilier din afara tarii, la Sofia (Bulgaria).
In afara Romaniei, Mobexpert Office este prezent in Sofia (Bulgaria) si in Belgrad (Serbia). De asemenea, exporta in Franta, Germania, Olanda si alte tari.
Infiintat in 1993, Grupul Mobexpert are in prezent 4.500 de angajati (dintre care peste 3.500 in fabrici) si mai cuprinde, in principal, 10 fabrici de mobila, 5 firme de import si de logistica, si compania de imobiliare Domus Mex.
Domus Mex a fost infiintata in anul 2000 si este societatea de investitii imobiliare a Grupului Mobexpert si proprietara tuturor cladirilor Grupului de pe teritoriul Romaniei.
sursa: HotNews.ro